Teatrul
DOWNLOAD
AUDIOBOOK
READ ONLINE
Download Teatrul PDF/ePub or read online books in Mobi eBooks. Click Download or Read Online button to get Teatrul book now. This website allows unlimited access to, at the time of writing, more than 1.5 million titles, including hundreds of thousands of titles in various foreign languages. If the content not found or just blank you must refresh this page
Teatrul Absurd Poeme Filosofice
DOWNLOAD
AUDIOBOOK
READ ONLINE
Author : Sorin Cerin
language : ro
Publisher: Editura Estfalia
Release Date :
Teatrul Absurd Poeme Filosofice written by Sorin Cerin and has been published by Editura Estfalia this book supported file pdf, txt, epub, kindle and other format this book has been release on with Philosophy categories.
APRECIERI CRITICE DESPRE POEZIA FILOZOFICA LA SORIN CERIN · Prof. univ.dr. Ștefan Borbély, subliniază în revista Contemporanul, nr.10, octombrie 2020,la pagina 5, sub titlul Gnozele lui Sorin Cerin.că:"Multitudinea de sintagme scrise cu majusculă (Lumea Nimănui; Urma Adâncă a Durerii; Întunericul Singurătăţii; Labirintul Absurdului etc.) indică existenţa unui sistem conceptual precis în interiorul poeziei religios-filosofice a lui Sorin Cerin, care-şi trage seva, în mod evident, dintr-un ethos de esenţă creştin-gnostică, cu precizarea că protagoniştii canonici ai Creştinismului clasic (Isus, Maria, Diavolul etc.) nu apar în discursul soteriologic al volumului, deşi finalitatea spirituală a demersului e dincolo de orice îndoială, fiindcă poetul invocă în mod constant, ca ţintă finală a aspiraţiei sale, Iubirea, Ochiul de Vis al Perfecţiunii sau Calea spre Absolut a Viitorului. Regimul dihotomic al cuvintelor-cheie ale volumului e, şi el, de provenienţă creştină, fiindcă în interiorul lor se confruntă Absolutul şi Absurdul, aşa cum în Maniheism, de pildă, soarta lumii e decisă de bătălia dintre Fiinţa de Lumină şi Prinţul Întunericului. Am menţionat dinadins Maniheismul ca posibilă sursă de inspiraţie a cosmologiei create de către Sorin Cerin, fiindcă, asemenea apocalipselor străvechi (adică a textelor-revelaţie), poetul se opune dispersiei induse de materialitate prin construirea unei mitologii proprii, foarte atent caligrafiate conceptual. Aşa procedau marii maeştri ai Creştinismului timpuriu, preluând o tradiţie ce venea din vremuri precreştine, când, prins în mrejele iluziilor lumilor versatile, metamorfice (Prinţul Întunericului din Maniheism este, şi el, un demiurg metamorfic, capabil să-i confere Materiei formele cele mai atrăgătoare, ca să nu mai vorbim de Maya hinduşilor), învăţatul îşi construia un univers (sau un mit) autarhic de sine stătător, care, de sorginte spirituală (cristalină) fiind, îi oferea acestuia „templul” necesar pentru exerciţiul soteriologic. Migălind, apoi, la fiecare detaliu al acestui „templu” (care putea fi o dumbravă de bambus, o mânăstire în vremurile mai noi sau chiar o Carte), învăţatul se purifica odată cu fiecare pietricică pe care o aşeza în zidul edificiului său, învelindu-se în cele din urmă cu el ca şi cum ar face-o cu un nimb de lumină. Poezia lui Sorin Cerin contribuie, prin fiecare nou vers, prin fiecare nouă poezie sau culegere, la edificarea unui asemenea sistem spiritual autarhic. De aceea, terminologia poetului are o logică intrinsecă precisă: atunci când el spune că orice Catedrală a Absurdului e clădită cu materie luată din moarte, atunci când scrie despre Străinul Suconştient sau despre Cuvintele Îngheţate care plutesc în jurul nostru ca nişte spini de gheaţă, sensul acestor sintagme trebuie căutat în interiorul sistemului mitografic creat de către poet, şi nu interpretate prin extrapolare. Să încercăm, aşadar, să decriptăm structura simbolică şi narativă a acestui mit, pentru a-i înţelege semnificaţia. Universul pe care poetul îl evocă în versurile sale este unul al finalurilor de ciclu cosmic, fiind, aşadar, unul de sorginte eschatologică. Există, în el, „cimitire de cuvinte”, „catedrale ruinate”, zori încleştaţi, care „se surpă” sau „ferestre sparte de Cer”, în care „plouă cu cioburi tăioase de clipe”. Nu vom găsi nicăieri în perimetrul acestui univers, care pare inspirat de ruinele suspendate în eter ale lui Piranesi, nici un spaţiu de compensaţie sau de refugiu, ruina şi dispersia fiind omniprezente. Astfel, geografia neagră, deznădăjduită a volumului sugerează aducerea credinţei într-o stare extremă, de macerare (acedia lui Thomas d'Aquino, interpretată şi ca torpor), stadiu de anulare a fiinţei, din care pornesc, mai departe, două drumuri alternative: cel al renunţării şi al morţii, respectiv cel al curajului şi al speranţei, rostul dispersiei extreme fiind acela de a sugera că şi-n situaţiile cele mai prejudiciante, viaţa credinţei dispune de suficiente resurse lăuntrice pentru înălţare şi „renaştere”, fiindcă indiferent de cât de opacă ar fi lumea din jurul nostru, tot există, în textura sa de profunzime, suficiente „seminţe de iubire” pe care să le adunăm pentru a construi o mântuire. Poezia lui Sorin Cerin ne apare, aşadar, ca fiind una marcată de un optimism spiritualist paradoxal, funcţionând cu logica unel lumi inversate. Poetul construieşte, cu fervoare şi cu pricepere sintactică, o anti-lume (lumea „cimitirelor de cuvinte”, a sensurilor îngheţate, lumea „cioburilor tăioase” şi a Absurdului), care are, în cele din urmă, menirea de a-i pune credinţa la încercare şi de a-l întoarce către orizontul izbăvitor al Absolutului. Sub aspect cantitativ, cuvintele şi imaginile volumului aparţin cu precădere lumii dispersate, „pierderii, uitării reci şi indiferente”, Absurdului, adică unui climat eschatologic, pe care Credinţa are chemarea să îl transceandă şi să îl corecteze. Poetul merge însă chiar mai departe, propunând o cosmologie de tip dualist, din categoria celor folosite în Gnoză. Să încercăm să o înţelegem, pornind de la poezia cu nr. 20 din volum, intitulată Unde vom fi obligați să rămânem:/Ne-am îmbarcat,/pe corabia Deșertăciunii,/cu nume de Fericire,/fără să știm,/că porturile în care va acosta aceasta,/sunt cele ale Durerii și Absurdului,/urmate la final,/de cel cu nume de Moarte,/unde vom fi obligați să rămânem,/pentru totdeauna,/despărțiți de identitatea Iubirii,/ce ne va fi furată,/de către un alt Destin,/ce nu ne va mai aparține,/spre a fi dusă în depărtările,/Inimii de Jar,/a Eternității Clipei,/dăruită undeva-cândva,/de Privirea ta,/rătăcită acum,/printre Florile de Lacrimi,/ale Amintirilor/.Nu e singurul loc în care Sorin Cerin vorbeşte despre un destin abulic, înşelător, în care omenirea a fost „închisă”, claustrată împotriva voinţei sale. În cazul de faţă, „corabia deşertăciunii” acostează în porturi cu conotaţii exclusiv negative, dar nu este deloc sigur că pasagerii şi-au dorit o asemenea „croazieră”, destinul lor purtându-i în derivă împotriva propriei lor voinţe, din raţiuni superioare, pe care ei nu le pot controla. Într-un alt poem din volum există un „Dumnezeu al Nimănui”, care a făurit lumea (sau măcar o parte din ea) „fără să înţeleagă” că ea trebuie să se compună (şi) din iubire. Acest demiurg „neatent” a operat chiar de la început o selecţie axiologică negativă, oprindu-i pe oameni să ajungă direct la valorile Binelui sau ascunzându-le pe pozitive. Termenul axial al întregului complex e Străinul Subconştient, pe „care – scrie poetul – ne-a fost interzis să-l cunoaştem”. În consecinţă, omenirea s-a lăsat captată într-o „greşeală” cosmică premeditată, care i-a obstaculat drumul înspre împlinire, adică înspre Iubire. Străinul Subconştient apare în mai multe dintre poemele lui Sorin Cerin, el având forţa unei obsesii cu valoare recuperativă. Trăind în universul sfâşiat, dispersat al materialităţii „absurde”, poetul nu face decât să se îndepărteze de Străinul Subconştient, mântuirea cerând, dimpotrivă, un parcurs în sens invers, înspre recuperarea Subconştientului şi punerea sa în armonie cu Absolutul. Precondiţia „întoarcerii” (termen esenţial pentru Gnoză) o reprezintă interiorizarea Iubirii: împărtăşirea din substanţa ei, pregătirea transfigurării. Dispunând, astfel, de toate elementele constitutive ale mitologiei poetice personale a poetului, nu ne rămâne decât s-o reconstituim. Punctul de pornire îl reprezintă, ca-n Gnoză, existenţa unui „Dumnezeu Străin” (numit Dumnezeul Nimănui de către poet), care a rostuit greşit, „neatent” Cuvintele Facerii, dând la iveală – fără s-o fi dorit, probabil – o lume unilateral abstruză, „absurdă”, în care spiritul oamenilor este pus la încercare grea. Nici voinţa nu-i mai ajută, aşa cum am văzut că se întâmplă cu metafora corabiei aflate în derivă, fiindcă lumea a fost tocmită de la început greşit, cu sensurile normale inversate. Simbolul major al volumului exprimă, aşadar, o capcană metafizică: fiinţa umană este prinsă într-un „joc” ironic, de tip eschatologic, din care, aparent, nu are cale de ieşire. Numai că impasul se dovedeşte a fi doar aparent, întrucât constructorul edificiului sublim propriu, adică poetul, dispune de puteri specifice, soteriologice, prin intermediul cărora poarta mântuirii se deschide. Toate aceste puteri sunt anti-sistemice, adică anti-eschatologice. A pus „Dumnezeul Nimănui” cuvinte anapoda în lumea pe care a creat-o? Rostul poetului este de le găsi pe cele adevărate – şi de a le scrie, pentru a le face accesibile şi celor din jur. S-a îndreptat lumea, fără s-o ştie, înspre rătăcire, uscăciune şi dispersie?: rostul poetului este acela de a găsi sensuri, noime şi surse de energie, şi de a le arăta şi celorlalţi, pentru a înlocui lumea fragmentată cu promisiunea uneia frumoase, întregi, luminoase. S-au aşezat forţele materiei pe calea Absurdului şi ale opacităţii? Rostul poetului – şi, implicit, al omului – este acela de a sădi Iubirea în suflete şi de a se întoarce către Absolut. Oricine poate opera aceste retroversiuni esenţializate, fiindcă, în cele din urmă, poet şi om semnifică, în sistemul de gândire al lui Sorin Cerin, cam acelaşi lucru: două ipostaze calitativ înrudite ale omului religios, ale Celui care Crede." · Prof. univ.dr. Alexandru Cistelecan în cadrul rubricii Avant la lettre, sub titlul Între reflecție și atitudine apărut în revista Familia nr.11-12 noiembrie - decembrie 2015,pag.16-18, Al Cistelecan consideră despre poezia de meditație a lui Sorin Cerin, că:"Din cîte văd, Sorin Cerin e un fel de vulcan textual în continuă și maximă erupție, cu o scriitură deopotrivă de frenezie și de vituperanțe. În poezie mizează pe rafalele reflexive și pe elanul sapiențial, cultivînd, cum zice singur în subtitlul Nonsensului Existenței de aici, poeziile ”de meditație”. O modalitate între toate riscantă – și nu de azi, de ieri, ci dintotdeauna – întrucît tinde a se amesteca unde nu e chiar treaba poeziei, făcînd un fel de filosofare versificată și, vrînd-nevrînd, tot felul de nacazanii și moralisme. Nu mai e însă cazul să ne reamintim de cele spuse de Maiorescu lui Panait Cerna în legătură cu ”poezia filosofică,” întrucît poetul le știe și el prea bine și tocmai asta vrea să înfrunte: riscul de a lucra doar în idee și de a subordona imaginativul conceptualului. Ce-i drept, nu e, pentru Sorin Cerin, nici o primejdie în acest sens, căci el e, de fapt, un pasional și n-atinge niciodată seninătatea cugetării și liniștea apolinică a gîndului; din contră, declamă cu pathos, mai degrabă dinlăuntrul unei traume pe care încearcă s-o exorcizeze și s-o sublimeze în radicale decît din interiorul vreunei păci de cuget sau al unei armonii reflexive. Chiar și ce sună a idee nudă, transcrisă adesea aforistic, e, de fapt, o răbufnire de atitudine, o transcriere de afect – nu cu răceală, ci mai curînd cu fierbințeală (i s-a și remarcat, de altfel, maniera mai profetică a enunțurilor). Dar cum metoda decolării lirice constă într-un fel de elevare a tot ce vine pînă la demnitatea articulării lor reflexive (de unde delestarea oricăror referințe la imediat, fie el biografic, fie mai mult decît atîta), poeziile lui Cerin se angajează abrupt în ecuațiile existențiale mari și definitive și nu-și pierd vremea în confesiuni domestice. Ele atacă Principiul realității, nu accidentele ei. Totul e ridicat astel la o demnitate problematică, dacă nu și de altă natură, și pregătit pentru o procesare densificată. Riscurile formulei răsar, fatal, și aici, întrucît se vede imediat mecanismul acestei promovări a realului la dignitatea Lirei. Unul dintre mecanisme se trage din moștenirea expresionistă (fără ca Sorin Cerin să aibă altceva în comun cu expresioniștii) a majusculei, prin care se instaurează, brusc și imprevizibil, fie smerenia în fața radicalului, fie panica în fața majestății cuvîntului. De regulă majuscula botează stratul ”conceptual” (chiar dacă unele concepte sunt metafore), semnalizînd alerta problematică. Ce-i drept, Sorin Cerin face exces și risipă de majuscule, astfel încît de la o vreme ele nu mai creează nici panică, nici evlavie, căci abundența le sedează efectele de acest gen și le pervertește într-un soi de grandilocvență. Celălalt mecanism de elevare în demnitate se bizuie pe o anumită – poate asumată, poate premeditată – emfatizare discursivă, pe o îngroșare lexicală și pe o declamație de profunde și de grave. Se insinuează – de nu cumva se chiar instaurează – și aici o evidentă procedură de rețetă imaginativă, redundantă peste tolerant. Cum e și normal – ba chiar inevitabil – într-o lirică de reflecție ce vrea să se coaguleze în jurul unor nuclee conceptuale, modalitatea imediată de sensibilizare a acestor noduri conceptuale constă în materializarea abstracțiilor; senzualizarea lor e chiar modul lor de epifanizare lirică. Dar la Sorin Cerin mecanica imaginativă se bazează pe o simplă genitivizare materializantă a abstracțiilor (de unde imagini nesfîrșite de genul ”spinii Adevărului”, ”coșarii Împlinirilor”, ”periile Amăgirii” etc. etc.), sub care stă cel mai adesea un buton de personificare. Pe scala decantării în metafore stăm, astfel, doar pe primii fuștei, ceea ce produce, simultan, un efect de candoare imaginativă (sau discursivă), dar și unul de uniformizare. Probabil însă că această încredere în procedeele primare se datorează mizei pe decantarea gîndului, miză care lasă în subsidiar acțiunea imaginativă (iar pe cea simbolizantă cu atît mai mult) ca atare. Dar nu cîte și nici ce idei bîntuie prin poeziile lui Sorin Cerin sunt, totuși, lucrul cel mai relevant (ideea, în general, dar și în acest caz particular, are un grad de indiferență la lirism). Dimpotrivă, în mod oarecum paradoxal, decisivă, nu doar definitorie, e atitudinea în care ele se strîng, afectul în care coagulează. Sub aparența unui discurs proiectat pe ”gînd”, Sorin Cerin promovează, de fapt, un lirism (cam pus la uscat) de afecte existențiale (nu de afecte intime). Reflexivitatea poemelor nu e, din această perspectivă, decît un fel de penitență atitudinală, o hieratizare a afectelor violente. Stratul pasional e, în realitate, cel care se agită și el se vede în mai toate componentele lui, de la cele de vituperație la cele de evlavie sau tandrețe sublimată (ori, din contră, resentimentalizată). Poetul e, pe fond, un exasperat de starea lumii și de condiția omului și pornind de aici exersează sarcasme (crunte cel puțin ca șuvoi) pe seama ”Societății de consum” sau pe cea a deșertăciunii ”Iluziilor Existenței”. E o febră imprecativă care dă elan versurilor, dar care, mai ales, pune în vedetă discursivă exasperarea în fața acestei degradări generale. Atît de generale încît ea a cuprins și transcendentele, căci Sorin Cerin e mai mult decît iritat de instrumentalizarea lui Dumnezeu (și a credinței) în lumea de azi. Iritarea în fața coruperii sacrelor ajunge la culme în versuri de maxim tupeu blasfemic (”Ticăloşia Diavolului se numeşte Rău,/ pe când a Lui Dumnezeu, Bine.”, dar și altele, nu mai puțin provocatoare și ”infamante” la adresa Dumnezeirii); asta nu se întîmplă însă decît din pricina intensității și purității propriei credințe (Ștefan Borbely a evidențiat îndestul energia fervorii din poezia lui Cerin), dintr-un fel de absolutism devoțional. Căci nu lirică de provocare și de imprecare face, de fapt, Cerin, ci dimpotrivă: lirică de devoțiune disperată și înflăcărată, prin care-l caută ”pe Adevăratul Nostru Dumnezeu/ atît de diferit de cel al catedralelor de genunchi roși/ la zidurile reci și inerte ale lăcomiei Iluziei Vieții”. E febra devoțională de pe reversul imprecațiilor și sarcasmelor, dar tocmai ea e cea care contaminează toate poemele. Dintr-un strat de ideale strivit ies, cu vervă pasională, atitudinile lui Cerin, atitudini eruptive oricît ar fi ele de codificate într-o lirică de reflecții." · Prof.univ.dr. Elvira Sorohan Pentru a înțelege pe deplin cronica literară scrisă de Elvira Sorohan în Convorbiri literare unde face referire la un articol scris de Magda Cârneci referitor la Transpoezie, si publicat in România literară unde se specifică ce anume este poezia veritabilă, genială, marea poezie pe care o râvnesc poeții ultimului secol,[30] Elvira Sorohan, specifică în cronica dedicată poeziei ceriniene din Convorbiri literare,numărul 9,(237),paginile 25-28, 2015 [31] sub titlul Un poet existențialist din secolul 21, că:"Am în faţă trei plachete de versuri ale puţin cunoscutului şi nu lipsitului de inspiraţie poet, Sorin Cerin, ordonate într-o logică descrescendo, uşor de înţeles, Nonsensul existenţei, Marile tăceri, Moartea, toate apărute în 2015, la Editura Paco, din Bucureşti. După ideile titulare, îndată te frapează şi vocabularul poetic al primei poezii ce te întîmpină cu sintagma „Iluzia Vieţii”, ortografiată cu majuscule. Este, în fond, o expresie moştenită din vocabularul consacrat al existenţialiştilor, deajuns ca să bănuieşti ce marcă vor avea poeziile. Înaintezi cu lectura fiind curios să vezi cît se menţine poetul pe aceeaşi coardă de fond, şi cît de adînc, cît de grav trăieşte întru această idee deloc nouă. Şi nu e nouă pentru că rădăcinile existenţialismului, modern reformulat, îşi trag seva din scepticismul biblicului, melancolicului Eclesiast, descurajat, în conştiinţa tragică a finitudinii ca destin. Este regele biblic un existenţialist avant la lettre. El descoperă că „vreme e a te naşte şi vreme e să mori”, în rest, „totul e vînare de vînt”. Ce se mai poate spune nou în vremea noastră, chiar în formulă personală, cînd existenţialismul a fost intens susţinut filosofic în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, de la Kirkegaard şi pînă la Sartre, cu nuanţe specifice. O poezie în termenii existenţialismului statuat mai poate interesa fiinţa zilelor noastre, sclava imaginii vizuale şi a internatului, doar prin adaptări ori actualizate adaosuri complementare ideii centrale şi nu în cele din urmă, prin puterea întoarcerii asupra sinelui. Este cam ceea ce încearcă să realizeze poetul Sorin Cerin, lăsîndu-ne, dintru început, impresia că trăieşte miracolul creator, inspiraţia. Voind să orienteze cititorul spre a căuta un anumit gen de poezie cultivată în aceste plachete (cu una şi aceeaşi copertă ), autorul le subintitulează, ne varietur, „Poezii de meditaţie”, cum şi sînt la nivelul ideilor. Dar, cît de adîncă şi cît de personală e meditaţia, n-o poţi spune decît la sfîrşitul lecturii, cînd sintetizezi ce anume aspecte ale ontologiei şi din ce perspectivă intelectiv-afectivă le dezvoltă poetul. În mod cert, vocabularul poeziei existenţialiste universale, uşor de recunoscut, este acum redistribuit într-o altă topică, ceea ce conduce la combinaţii surprinzător de noi, unele îndrăzneţe, ori teribil de dure, cum sînt cele ce vizează biserica. Citind numai unul dintre cele trei volume e ca şi cum le-ai citit pe toate, se cîntă pe aceeaşi coardă, cu minime înnoiri de la o poezie la alta. Poetul se închide într-o sferă conceptuală unitară, de aici retorica specifică. Oriunde ai deschide unul dintre volume, te afli în centrul universului poetic, aceleaşi idei, aceeaşi atitudine de scepticism revoltat. La nivelul limbajului, acelaşi vocabular, bine acordat cu sfera conceptuală, e recombinat în noi şi noi sintagme, cu actualizări ce ţin de mediul de astăzi şi chiar imediat al fiinţei aruncată în lume să ispăşească „Păcatul Originar”. Se ştie, pentru că spuneau înţelepţii, „fiul Evei nu trăieşte într-o lume lipsită de vaiete”. Ambiţia de a-şi construi o meditaţie personală, imposibil de realizat la nivelul vocabularului poetic deja obosit, e compensată de arta combinaţiei cuvintelor, fără să poată evita frecvenţa redundantă a unor sintagme. Cea mai frecventă, uneori plasată voit şi de două ori în aceeaşi poezie, este „Iluzia Vieţii”. Alte zeci de cuvinte cheie, complementare, frapează prin utilizare ostentativă, spre a sublinia ideea de „Nonsens al Existenţei”. Sînt preferate serii de cuvinte scrise cu majusculă: „Clipă”, „Nemurire”, „Iluzie”, „Absurd”, „Tăcere”, „Moarte”, „Eternitate”, „Adevăr Absolut”, „Vis”, „Liber Arbitru”, „Păcatul Originar”, „Iubirea”, „Singurătatea”, „Înstrăinarea”, „Dumnezeu” şi multe altele. Sintagma care aduce aici şi acum trăirea problematizată a existenţei este „Societatea de Consum”. Se degajă din poezie o frenezie a dublării cuvîntului ce susţine ideea. Adesea, această energie debordantă a reaşezării cuvintelor acoperă ceea ce cauţi în poeziile compuse pe una şi aceeaşi temă, adică trăirea intens afectivă a sentimentului „iluziei vieţii”, înăuntru, nu în afară. Aici să mai amintim de maniera de a distinge cuvintele expresive ortografiate cu majusculă. Ploaia de majuscule tinde să inunde cîteva semnificaţii de bază ale poeziilor. Şi mai e o particularitate, punctuaţia. După fiecare vers, încheiat sau nu ca înţeles, gramatical sau nu, e pusă virgula; punctul e pus de preferinţă numai după ultimul vers. Altfel decît Eclesiastul biblic, poetul nostru, mai mult revoltat decît melancolic, ierarhizează deşertăciunile destul de puţin ordonat ca să poţi urmări idei clare. Semnificaţiile se aglomerează în una şi aceeaşi poezie, cum e Ierarhia Deşertăciunii. Dar nu e singura. De vină poate fi realitatea contemporană care provoacă pe multiple planuri sensibilitatea poetului. Cuvîntul „deşertăciune” e angajat într-o combinaţie gravă, tăioasă, pus să însoţească chiar fenomenul naşterii lumii, pentru a sugera, finalmente, prin alăturări culinare foarte originale, voit vulgarizatoare, dezgustul, „greaţa”, ŕ la Sartre, lăsate în urmă de conştiinţa absurdului existenţei. Am trimis la poezia Industrie a Cărnii Existenţiale: „Plugul Deşertăciunii sapă adînc,/ în ţărîna Existenţei,/ vrînd să însămînţeze genele Iluziei Vieţii,/ pentru a naşte Lumea,/ după o gestaţie prelungă,/ în pîntecul fără limite al Minciunii,/ care se sprijină pe Adevăr pentru a exista,/ …corbii negri ai gîndurilor,/ dezvoltînd,/ O adevărată Industrie a Cărnii Existenţiale,/ începînd,/ de la fripturi de vise pe grătarul Absurdului,/ pînă la,/ mezeluri de cea mai bună calitate a Deznădejdii.” Ceea ce găseşti în această poezie: paradox, nonsens, nihilism, dezabuzare, visuri făcute scrum, toate acestea şi altele se vor multiplica, recombina caleidoscopic, în toată creaţia cuprinsă în aceste trei plachete. Dacă noţiunile şi conceptele sintetic cuprinse în cuvinte îşi păstrează constant înţelesul, soarta „cuvîntului” nu e aceeaşi, pare să meargă spre epuizare, ca şi forţa de înnoire a poeziei. Au şi cuvintele soarta lor, în afară de poezie, cum zice poetul. La început, paradoxal, „Toamna sentimentală” e părăsită „de recoltele înflăcărate de cuvinte”, frenetic adunate de temperamentul aprins al poetului îndrăgostit numai de anumite cuvinte, cele din semantica existenţialistă. Alteori, „Stoluri de Cuvinte,/ brăzdează cerul Amintirilor”. În registru schimbat, cuvîntul e chinuit ca instrument al presei, violentă, pe drept incriminată de poet: „Cuvinte lacustre,/ plîng în ghivece de Martiri,/ puse la ferestrele bordelurilor de Ziare,…”. Este deplînsă soarta cuvintelor angajate insolit, grotesc: „La măcelăria Cuvintelor,/ în colţul străzii Destinului,/ se vînd ciolane de fraze stricate,/ pulpe de înţelesuri pentru prăjit,…”. Şi cu acest fragment am ilustrat originalitatea combinaţiilor verbale resentimentare, ce defulează o atitudine poetică provocată de revolta împotriva nonsensului existenţei. În cele din urmă e metaforizată „iarna Cuvintelor,/ care ningeau peste Zilele noastre,…” şi e deplînsă soarta lor, căderea: „în Noroiul unor Cuvinte,/ obscene şi pline de invective”, şi, finalmente, sucombarea lor: „Cimitire de cuvinte se înşiră în sufletele,/ ce vor şi speră la Înviere,…”. Aici cuvintele s-au întors la poezie. Însă, cuvîntul e numai instrumentul ce nu e numai al poetului, doar a lui e problema de fond a existenţei iluzorii, resimţită ca atare în termenii existenţialismului de la începutul secolului 21. Acesta e miezul, laitmotivul zecilor de poezii semnate de Sorin Cerin, distribuite studiat, presupun simbolic numerologic, în fiecare plachetă cîte 77, nici una în plus sau în minus. Din sămînţa acestei idei generos semănate, se ridică pentru poetul obosit de atîta frămîntată gîndire: „Ierburi de întrebări ce unduiesc alene peste pleoapele/ Asfinţitului,/ ce abia se mai pot ţine întredeschise,/ în zarea unor Răspunsuri,/ ce par a fi migrat către depărtările reci ale Uitării.” Nota meditativă a acestor versuri nu e cu totul descurajantă. Poetul nu e nici depresiv, nici anxios, pentru că are un temperament tonic. El o ia mereu de la început, cu declaraţii de neînvinsă voinţă de a înţelege, fără să accepte, ca astfel să se poată întoarce spre cunoaşterea de sine. În imagini poetice rare se conturează un fel de rezumat al discursului poetic, concentrat în poezia Ierarhia Deşertăciunii, încheiată, în termenii contemporaneităţii absurdului. E un mod de a reînnoi ceea ce s-a mai spus, că „mîncăm absurd pe pîine”. Pluralul indică în poet un exponent în numele omului, în general, „granitul” semnificînd taina de nepătruns de care se loveşte „trestia gînditoare”: „Căţăraţi pe Stîncile Vieţii,/ vrem să înţelegem granitul ca şi cum ar fi,/ o trestie conştientă de Sine. || Demolăm pilonii Naturii Iluziei Vieţii,/ încercînd să punem în locul lor,/ Un Vis cu mult mai străin de noi înşine. || Ruinăm slăbiciunea,/ … devenind propriile noastre epave,/ ce rătăcesc spre nicăieri. || … Să fie ochii Societăţii de Consum făcuţi doar pentru a/ privi Ierarhia Deşertăciunilor? Iubirea, care ar merita un comentariu al nuanţelor la care trimit imaginile poetice, este, în Vis şi realitate, o: „icoană prinsă de pereţii reci şi insensibili,/ ai unei catedrale a desfrîului, cum este Societatea de Consum,/care ne consumă vieţile,/ pentru un Sens ce nu-l vom afla niciodată.” Dincolo de jocul cuvintelor se remarcă substantivul grav ce anulează cu totul sacralitatea catedralei. E un transfer de semnificaţii fabricat de revolta permanent revărsată asupra tipului de societate în care trăim. Viaţa noastră, se lamentează poetul în Feline Existenţiale: „ se vinde scump la tejgheaua Destinului,/ pentru a da gust Desfrîului,/ abonat cu cartelă de plăceri în regulă,/ la Societatea de Consum.”/… „Promisiuni Deşarte,/ şi-au pierdut cheile Împlinirii,/ iar acum fac Morala cartelului de Legi,/ alături de prostituatele politiciene ale momentului”. Limbajul violent, ca săgeţi poetice aruncate şi contra degradării teribile a politicului, defulează o revoltă de tip nihilist, ridicată la rang de principiu. Ţinta absolut actuală este încă şi mai evidentă atunci cînd, în poezia Jocul de-a Viaţa cu Moartea, este incriminată, cam în aceiaşi termeni, „grădina Societăţii de Consum Foamete,/ drept mari atleţi ai tăierilor de venituri./ Cîntarele false şi isterice ale Politicii,/ ne drămuiesc cu parcimonie fiecare Clipă…”. Schimbînd subiectul, vocabula „clipă”, în raport cu „eternitatea”, actualizează o notă din arsenalul de cuvinte specifice din limbajul marelui gînditor existenţialist care a fost misticul Kierkegaard. După cum atitudinea clar atee, cînd e vorba de Dumnezeu şi biserică în poeziile lui Cerin, actualizează durităţi de limbaj, cu particularităţi ale existenţialismului sartrean, în timp ce Matematica existenţei şi multe alte poezii ne readuc în memoria culturală imaginea acelei „monde cassé ” percepută critic de francezul Gabriel Marcel. Poate cea mai densă în concepte complementare „existenţei”, dintre poeziile celei dintîi plachete, este Desfrîu. Sînt încercări de a da definiţii, de a pune în relaţie lucrurile prin inversiune cu sens, din nou foarte grav acuzatoare, cum e cea cu adresă la „mănăstire”. Sigur, nefericirea fiinţei care scrie o asemenea poezie, vine nu numai din conştiinţa căderii omului în lume sub blestem divin, dar şi din ceea ce ar fi o consecinţă, respingerea, pînă la blasfemie a nevoii de Dumnezeu. Interogaţia, din poezia Desfrîu, care pare că lasă cititorului libertatea de a da particulare răspunsuri, e un tertip al poetului conştient de ceea ce afirmă la modul mascat: „Existenţa este o nălucă prinsă între două vise, Spaţiul şi/ Timpul./ Pacea va fi mereu datoare Războiului cu propriile ei/ arme, Deşertăciunea Democraţiei şi Dictatura./ Care desfrîu nu-şi are mănăstirea sa şi care crimă,/ democraţia ei? ” Poezia continuă cu o nouă definiţie a „Existenţei” ca „joc de noroc”, însoţită de „Speranţă”, niciodată lăsată în voia „liberului arbitru”, care i-ar da omului libertatea de a schimba ceva. Rămîne numai libertatea fiinţei de a judeca propria existenţă, etern îngrădită să poată depăşi absurdul. Natura demonstrativă a poetului îl condamnă, extroversiv, la excese, încît risipeşte prea generos ce a adunat cu greu din biblioteca propriei vieţi şi a cărţilor. Paradoxal, acelaşi temperament e sursa puterii de a trăi autentic sentimentul de alienare, de înstrăinare şi accentuată singurătate, pînă la a-şi simţi sufletul ca o „casă în ruină”, din care, plecată, fiinţa căzută în „neant”, mai are şansa de a fi sortită „Eternităţii”. Rămîn multe alte comentarii de făcut la cîteva cuvinte preferate ale poetului, înscrise cu majusculă. Dar, despre „Iubire”, „Dumnezeu”, „Biserică”, „Absurd”, „Clipă şi Eternitate”, „Tăcere” şi „Moarte”, poate, altădată. Ar merita, pentru că acestui poet nu-i lipseşte inspiraţia rîvnită de alţii, cum scria poeta Magda Cârneci, dar el trebuie să se ferească de pericolul de a rămîne un artifex, şi, încă, să nu calce prea apăsat pe urmele din Bacovia ori Emil Botta, spre a nu le desfigura prin exces." · Ana Blandiana: "Poezia de meditatie pe care o scrie Sorin Cerin nu este o versificare de adevaruri filozofice,ci o impletire de revelatii despre aceste adevaruri.Iar raportul dintre intensitatea acestor revelatii si indoiala din care sunt construite adevarurile este chiar piatra filozofala a acestei poezii.De altfel,secretul de a putea fixa fulgerul revelatiei este o problema la fel de subtila ca si aceea a pastrarii energiei solare din zilele calde in cele reci." · Theodor Codreanu „Sorin Cerin este un gânditor aforistic paradoxist, de o mare mobilitate a minţii, mânuind cu măiestrie antitezele, îmbinându-le oximoronic sau alternându-le chiasmatic în probleme cu mize majore din viaţa noastră spirituală şi socială. Poezia din Liberul arbitru este o prelungire a manierei sale de meditaţie, impregnând-o şi cu o doză potrivită de kynism (în sensul dat cuvântului de Peter Sloterdijk), reuşind, totodată, performanţa de a rămâne pe teritoriul lirismului autentic chiar şi atunci când vituperează „Corbii vulgari necrofili şi necrofagi ai Viselor”. · Ioan Holban „Despre expresivitatea și bogăția înțelesurilor transmise Celuilalt prin tăcere a scris pagini antologice Lucian Blaga. Poetul de azi scrie, în Marile Tăceri, o poezie a sentimentului religios, nu de amvon, însă, ci în gînd cu Dumnezeu, în meditație și în fulgerarea gîndului spre clipa Creației. Poezia lui Sorin Cerin este a unui alt Cain rătăcind în pustie, păstrînd, încă, frânturi din bucuria edenică pentru a ieși din ”menghina” lumii unde omului căzut i se surpă orizontul sufletului în ploi de foc și urme de plumb”. · Prof.univ.dr. Maria Ana Tupan "Meditaţiile lirice ale lui Sorin Cerin au ceva din amestecul paradoxal de disperare şi energie a revoltei din eseurile filosofice ale lui Emil Cioran. Sesizarea tragismului şi grotescului existenţei nu conduce la paralizie psihică, ci la nihilism exorcizant şi blasfemitor. Sfada cu “adulterinul Dumnezeu” – apelativ şocant dar foarte expresiv pentru idea de păcat originar al lui … Dumnezeu care trebuie să fi zămislit lumea rea prin adulter cu Satana – capătă accente sarcastice în vignetele unei Biblii desacralizate, cu un Creator care meştereşte firmamentul la o masă de fierar şi un Diavol în care s-au contopit toţi frondiştii hippy-rap-punk-porto-ricani: […] stelele alcoolice, ale unui Univers, lacom, meschin şi cinic, băute de Dumnezeu la masa Creaţiei, pe cerurile înlăcrimate ale Fericirii, mâzgălite cu graffiti de Diavol, Dacă poetul şi-a propus în poemul La un grătar un exerciţiu urmuzian, reuşita e perfectă. Nu numai ingenioase salturi mortale pentru logica identităţii de pe un nivel ontologic în altul admirăm aici, ci şi tropismul de o barocă inventivitate al unui Eucharist pe dos, căci într-un univers al vieţii spre moarte, cel care se frânge e spiritul, cuvântul, pentru a revela un ... trup deleuzian, animalic, descris ca minuţioasa hartă anatomică a unui student medicinist. Poetul ne surprinde prin noutatea şi revelaţia definiţiei aforistice, căci, după primul moment de surpriză, acceptăm peisajul moralizat al timpului, cu un trecut mort, un viitor viu şi un prezent iluzoriu, contrar sentimentului comun că viaţa trăită e eul nostru cert, că doar prezentul există cu adevărat şi că viitorul e pură ipoteză. Cerin redefineşte fiinţa umană ca aflându-şi autenticitatea în multiplicarea mentală a realităţii terne şi ca proiect existenţialist". · Prof.univ.dr. Mircea Muthu "Disperarea de a găsi un Sens existenţei contemporane aluvionează testimoniul poetic al lui Sorin Cerin în care amurgul limbajului, asociat cu „clepsidra spartă” a timpului,este resimţit – cu acuitate tragică – de „cuvintele noastre torturate” "Meditaţia, întoarsă spre sine însăşi de „oglinzile întrebării”sau de către „ochii” fabuloşi ai Oceanului nesfârşit, se automacerează la aceeaşi temperatură febrilă, de arc voltaic, enunţată – in nuce –de sintagma „ploilor de foc”. · Prof.univ.dr. Cornel Ungureanu " Sorin Cerin propune un discurs poetic despre felul de a trece "dincolo", o reflecţie şi o îngândurare care are nevoie mereu de majuscule. Cu majuscule, cuvintele pot să suporte accentele apăsate ale autorului care păşeşte. cu atâta energie, pe tărâmurile frumos traversate de cei înzestraţi cu harul preoţiei. Sorin Cerin ritualizează timpurile deconstrucţiei poetice, dacă e să înţelegem cum se cuvine desfăşurarea versurilor sub steagul titlului." · Prof.univ.dr. Ion Vlad "Sorin Cerin si-a definit poemele din volumul "Marile Taceri""poezii de meditatie" Fara indoiala,reflexivitatea e dominanta creatiei sale, prezidate de interogatii,revolta,nelinisti si o dramatica cercetare a TACERII,topos al indoielilor,al cutezantei si al aventurii spiritului in permananta cautare a adevarului;poezia sa urmeaza unei axiologii de un intens dramatism.E lirica luciditatii,a meditatiei si a lirismului autentic". · Lect. univ.dr. Laura Lazăr Zăvăleanu: "Intelectual format la şcoala bucureşteană, dar simţind nevoia să se revendice, admirativ, de la modelul critic al şcolii clujene, unde îşi identifică modelele exemplare în profesorii Ion Vlad şi Mircea Muthu, Sorin Cerin îşi construieşte şi poezia intertextual, pentru că poetul Marilor Tăceri îşi declară peste tot maeştrii, identificaţi aici, intrinsec, cu Blaga (prin reflecţie filozofică şi structură prozodică uneori voit calchiată după Poemele luminii) şi Arghezi.Însuşi titlul volumului, Marile Tăceri, impune imperativul unui dialog implicit cu poezia lui Arghezi purtând acelaşi titlu.Căutărilor febrile din Psalmii arghezieni ale unui Dumnezeu chemat să se arate, le răspund aici interpelările fără odihnă ale unui apostat credincios, care se sfâşie, în pustia gândului şi a imaginii frânt oglindite de lumea declarată, între dragoste denunţatorie şi revoltă tandră, între blestem incantatoriu şi rugă deghizată, de veşnic îndrăgostit, fără putinţă de a-şi declina, în realitate, fervoarea, deşi cuvântul experimentează, estet, întregul lexic blasfemiant şi apocaliptic.O duplicitate izbăvitoare, în fapt, care - strigându-şi drama înstrăinării şi a introspecţiei ratate, ca şi neputinţa întâlnirii cu celălalt sau spaima suprapunerii cu el, într-o lume al cărei sens este rătăcit în „tenebrele lagărelor de idei”, la interferenţa unui timp şi unui spaţiu ajunse “la capăt de hotar ” -,naşte, in litania `a rebours, semnele creaţiei mântuite, în plin festin cinic, “pe masa olarului iubirii" · Conf. univ. dr. Călin Teutișan "Poezia lui Sorin Cerin declamă o fatală nostalgie a Sensului. Gândirea poetică încearcă recuperarea lui, din fragmente disparate, readuse la un loc prin travaliul liric, închipuind o posibilă hartă reconstituită, fie şi fragmentar, a lumii, dar mai ales a fiinţei. Metaforismul neovizionarist este cadrul de referinţă al acestor poeme, traversate, când şi când, de parabole ale realului, "citit" în cheie simbolică, dar şi ironică. Cinismul lipseşte cu desăvârşire din versurile lui Sorin Cerin.Aceasta înseamnă că personajul liric ce cuvântă în paginile de faţă, mai exact conştiinţa lirică, pune o presiune etică asupra realităţii, forţând-o astfel să-şi asume propriile adevăruri uitate." · Prof.univ.dr. Cornel Moraru "Profet al neantului existenţial, poetul face parte din categoria moraliştilor, rezumând într-o manieră fulgurantă precepte aforistice şi proiecţii aspre dintr-o viziune extatică de sfârşit de lume. Meditaţiile sale dezvoltă o retorică furibundă pe tema "nonSensului Existenţei", deşi exprimă mai mult îndoieli decât certitudini şi întrebări decât răspunsuri. Intensitatea implicării în acest demers liric atinge, pe rând, cote extreme: de la jubilaţie la sarcasm şi de la indignare, din nou, la extaz..." · Prof.univ.dr. Ovidiu Moceanu "Prin cimiterele viselor, volumul semnat de Sorin Cerin, poezia marilor întrebări existenţiale îşi caută un nou statut, construind, în texte care comunică subteran, un chip al omului interogativ. "Catedrala existenţei" are capcanele ei, "Adevărul absolut" pare de neatins, "Crinii albi ai adevărului" pot ucide, "dacă nu-şi aeriseşti cămara minţii", eul poetic descoperă mai degrabă un "Dumnezeu prea amar"... Toate acestea sunt expresii ale unei stări de mare tensiune interioară, în care luciditatea săgetează revelaţia şi limitează trăirea deplină a sensului existenţei". · Prof.univ.dr. Dumitru Chioaru "Discurs profetic, filosofic sau poetic? - e greu de determinat în care se încadrează textele lui Sorin Cerin. Autorul le înglobează toate trei într-o formulă personală, aparent desuetă estetic, rostind însă cu suflu de poeta vates ultimele cuvinte dinaintea Apocalipsei. O apocalipsă în care lumea desacralizată şi dominată de false valori sfîrşeşte pentru a putea regenera prin Cuvînt". · Prof.univ.dr. Ștefan Borbély "Spirit profund şi sincer religios, Sorin Cerin caută disperat după diamantul ascuns în negurile molozului, ale cenuşii. Un întreg arsenal al modernităţii negative - căni ale pustiului, apa uitării, abatoare, sărbătoarea continuă a suferinţei, maimuţa de lemn putrezit etc., etc. - e chemat să denunţe, în versurile sale, "armele letale ale societăţii de consum" şi "ospiciul" alienării prin mercantilizare a existenţei noastre de fiecare zi. Tonul e apodictic, pasional, profetic, nu admite nuanţe sau replici. "Noii paşi ai credinţei" sunt enunţaţi peremptoriu ca speranţă a mântuirii colective, "lumina divină" se întrezăreşte, izbăvitor, la capătul încă îndepărtat al supliciului, însă, pe moment, poetul pare să fie preocupat exclusiv de retorica eschatologică, întrezărind decădere, demisie morală sau ruine cam peste tot pe unde-l poată paşii sau privirile" · Gheorghe Andrei Neagu "Definitoriu pentru acest autor pare să fie pe drept cuvânt, îndoiala, drept piatră de temelie a poemelor sale(Greșeala pag.73)Îl felicit pe autor pentru cutezanțele sale stilistice din "Din ochii luminii divine pag.81 precum și din celelalte păcate cuibărite în sânul lui creator. Cred că literatura română are în Sorin Cerin un scriitor al mileniului 3 care trebuie abordat cu mai multă insistență de critica de specialitate" · Marian Odangiu “Lirica lui Sorin Cerin este una a întrebărilor esenţiale: relaţia Fiinţei cu Divinitatea într-o lume din ce în ce mai distorsionată valoric ( şi distorsionantă în acelaşi timp !), dispariţia unor repere fundamentale - atrăgând după sine interogaţii copleşitoare şi infinite nelinişti -, absenţa tot mai tulburătoare a unor Adevăruri care să deschidă calea spre Mântuire, îndoielile profund demotivante asupra Sensului Vieţii, absurd înălţat la rang de raţiune existenţială alimentează spaima şi angoasele poetului. Versurile sale dezvoltă astfel o veritabilă retorică a disperării, în care, aidoma unei insecte halucinate de Lumină, autorul lansează întrebări fără răspuns, caută confirmări acolo unde acestea au intrat de mult în disoluţie, navighează îndurerat dar lucid printre imagini şi metafore de elevată şi convingătoare pregnanţă, construieşte scenarii apocaliptice despre Viaţă, Iubire şi Moarte…” · Eugen Evu :"...cărțile par a fi obiecte de cult-cultură-proprie testamentară ale unui ceremonial, …al neo-cunoașterii, platonic-socratice sub semnul “Guvernământului General al Genezei” bunăoară. Ceea ce merită considerat este și imperativul transparent al autorului de a comunica în limba natală, românească. Singurătatea atribuită Sacrului este totuși a ființei umane în ipostaza ei reductivă, a condiției umane….Cum Vinea scria, poetul vede idei ale sale, sau oglindire în ‘odaia cu oglinzi’ a bibliotecii universale. Un destin desigur personal, in mare parte asumat, nota bene.În volumul Politice, la extrema lui H.R. Patapievici poetul este bine-știutor al problemei eliadești, al “căderii umanului în zoon politikon”…Între raționalism și iraționalism, Sorin Cerin navighează pe Oceanul Interconnection."
Livada De Vi Ini Teatrul Nostru Jurnal De Spectator
DOWNLOAD
AUDIOBOOK
READ ONLINE
Author : George Banu
language : ro
Publisher: Asociatia LiterNet
Release Date : 2000
Livada De Vi Ini Teatrul Nostru Jurnal De Spectator written by George Banu and has been published by Asociatia LiterNet this book supported file pdf, txt, epub, kindle and other format this book has been release on 2000 with categories.
Teatrul Postdramatic N Ase Portrete
DOWNLOAD
AUDIOBOOK
READ ONLINE
Author : Claudia Maior
language : ro
Publisher: Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu
Release Date : 2023-06-01
Teatrul Postdramatic N Ase Portrete written by Claudia Maior and has been published by Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu this book supported file pdf, txt, epub, kindle and other format this book has been release on 2023-06-01 with Fiction categories.
Teatrul postdramatic în șase portrete este un studiu bazat pe 6 volume-portrete ale grupurilor care au definit în practică teatrul postdramatic (început) în Germania.
Playwriting In Europe
DOWNLOAD
AUDIOBOOK
READ ONLINE
Author : Margherita Laera
language : en
Publisher: Taylor & Francis
Release Date : 2022-08-10
Playwriting In Europe written by Margherita Laera and has been published by Taylor & Francis this book supported file pdf, txt, epub, kindle and other format this book has been release on 2022-08-10 with Performing Arts categories.
This book maps contemporary playwriting and theatre translation practices and ecologies in the European continent. Whether you are a scholar researching contemporary drama and translation, or a theatre practitioner looking for ways to navigate theatrical conventions in other countries, this book is for you. Through questionnaires and one-to-one interviews with key stakeholders, Dr Laera collects qualitative and quantitative data about how each national theatre culture supports living dramatists, what conventions drive the production and translation (or lack thereof) of contemporary plays, and what perceptions are held by gatekeepers, theatre-makers and other cultural operators about the theatre system in which they work. Through country-by-country descriptions and analyses; interviews with playwrights, translators, directors and gatekeepers; a list of key facts and best practices; and a rigorous assessment of its methodologies, this volume is indispensable for those interested in contemporary European theatre practice.
Performing Modernism
DOWNLOAD
AUDIOBOOK
READ ONLINE
Author : Alexandra Chiriac
language : en
Publisher: Walter de Gruyter GmbH & Co KG
Release Date : 2022-07-18
Performing Modernism written by Alexandra Chiriac and has been published by Walter de Gruyter GmbH & Co KG this book supported file pdf, txt, epub, kindle and other format this book has been release on 2022-07-18 with Art categories.
This volume examines the reach of modernism in design and performance in interwar Romania. It follows the transnational trajectories of several remarkable Jewish avant-garde artists, actors, and directors based in Bucharest, the country’s capital, in the 1920s and 1930s. The first part of the book recovers the history of Bucharest’s first modern design institution and investigates its links with German design and the Bauhaus. The second half focuses on several innovative collaborations in the realm of Yiddish theatre, including the time spent in Romania by the world-renowned Vilna Troupe. Based on extensive original research, the book shows how Bucharest was connected to Berlin, Riga, and Chicago, highlighting the contribution of Jewish cultural production to avant-garde movements in Europe and beyond.
8 Piese Pentru Teatrul De P Pu I
DOWNLOAD
AUDIOBOOK
READ ONLINE
Author : Viorica Huber Rogoz
language : ro
Publisher: Ideea Europeană - eBookuri.ro
Release Date : 2022-03-29
8 Piese Pentru Teatrul De P Pu I written by Viorica Huber Rogoz and has been published by Ideea Europeană - eBookuri.ro this book supported file pdf, txt, epub, kindle and other format this book has been release on 2022-03-29 with Juvenile Nonfiction categories.
Te voi lua totuşi cu mine, Măiastro… Te voi ascunde în inimă, în gând, în vis…. Te voi oglindi în treizeci şi trei de chipuri – în marmoră albă, sură şi neagră, în bronz lustruit ca aurul, în aur însuşi… Te voi sculpta în lumină, dincolo de lut şi carne, îţi voi face cu mâinile mele de ţăran din Gorj aripi înalte de piatră sau metal, şi cu ele te vei înălţa şi vei zbura ca şi aci, străbătând Pământul, de la un cap la altul… (Încet de tot.) Şi vei cânta… cântecul tău… şi al meu… O carte pentru copii antrenantă, pentru puștii de toate vârstele.
Ibsen At The Theatrical Crossroads Of Europe
DOWNLOAD
AUDIOBOOK
READ ONLINE
Author : Gianina Druta
language : en
Publisher: transcript Verlag
Release Date : 2024-02-29
Ibsen At The Theatrical Crossroads Of Europe written by Gianina Druta and has been published by transcript Verlag this book supported file pdf, txt, epub, kindle and other format this book has been release on 2024-02-29 with Performing Arts categories.
While Ibsen's plays were seldom performed in Romania in the first half of the 20th century, historical sources highlight his strong impact on the national theatre practice. To address this contradiction, Gianina Druta approaches the reception of Ibsen in the Romanian theatre in the period 1894-1947, combining Digital Humanities and theatre historiography. This investigation of the European theatre culture and the way in which the foreign acting and staging traditions influenced the Romanian Ibsenites provides new insights into mechanisms of aesthetic transmission. Thus, this study presents a European theatre landscape whose unpredictability and uniqueness cannot be confined to essentialist interpretations.
Local History Transnational Memory In The Romanian Holocaust
DOWNLOAD
AUDIOBOOK
READ ONLINE
Author : V. Glajar
language : en
Publisher: Springer
Release Date : 2011-04-25
Local History Transnational Memory In The Romanian Holocaust written by V. Glajar and has been published by Springer this book supported file pdf, txt, epub, kindle and other format this book has been release on 2011-04-25 with History categories.
This book explores the memory of the Romanian Holocaust in Romanian, German, Israeli, and French cultural representations. The essays in this volume discuss first-hand testimonial accounts, letters, journals, drawings, literary texts and films by Elie Wiesel, Paul Celan, Aharon Appelfeld Norman Manea, Radu Mihaileanu, among others.
Language And Travel Guide To Romania
DOWNLOAD
AUDIOBOOK
READ ONLINE
Author : Rosemary Rennon
language : en
Publisher: Hippocrene Books
Release Date : 2007
Language And Travel Guide To Romania written by Rosemary Rennon and has been published by Hippocrene Books this book supported file pdf, txt, epub, kindle and other format this book has been release on 2007 with Foreign Language Study categories.
Rosemary Rennon discovered Romania in 1993 when she went hunting for the small village where her father was born. She was captivated by its scenery and by the simplicity of a country just awakening from its long communist nightmare. Unfamiliar to many due to its long isolation, Romania is comprised of five distinct regions resulting from both their unique landscapes and their historical populations of Dacians, Romanians, Germans, Hungarians and Turks. In addition to its rolling green hills and valleys, with the arc of the Carpathian mountain chain in its centre, the country's southeastern region on the Black Sea provides a massive wildlife refuge, as well as miles of sandy beach resorts. Its cities are filled with outstanding architectural gems and modern activities. All this, plus a fascinating, turbulent history and the lovely Romanian tongue-considered by many to be the original romance language-belong to a culture one will never want to leave.
The Reception Of Jonathan Swift In Europe
DOWNLOAD
AUDIOBOOK
READ ONLINE
Author : Hermann J. Real
language : en
Publisher: Bloomsbury Publishing
Release Date : 2013-02-14
The Reception Of Jonathan Swift In Europe written by Hermann J. Real and has been published by Bloomsbury Publishing this book supported file pdf, txt, epub, kindle and other format this book has been release on 2013-02-14 with Literary Criticism categories.
Jonathan Swift has had a profound impact on almost all the national literatures of Continental Europe. The celebrated author of acknowledged masterpieces like A Tale of a Tub (1704), Gulliver's Travels (1726), and A Modest Proposal (1729), the Dean of St Patrick's, Dublin, was courted by innumerable translators, adaptors, and retellers, admired and challenged by shoals of critics, and creatively imitated by both novelists and playwrights, not only in Central Europe (Germany and Switzerland) but also in its northern (Denmark and Sweden) and southern (Italy, Spain, and Portugal) outposts, as well as its eastern (Poland and Russia, Hungary, Romania, and Bulgaria) and Western parts - from the beginning of the eighteenth century to the present day.